E tare cald la cortul logistic al Auto Ric Team. Pe o suprafață mică, în jurul Patriciei sunt adunați familia și sponsorii. Lada frigorifică umplută cu sticle de apă face față cu greu solicitărilor.
Un pic mai încolo, pe macadam, oameni cu veste reflectorizante flutură stoic în soare steaguri roșii. Periodic, printre ei apare în trombă câte o mașină de raliu care ne reamintește că suntem la a doua etapă a Campionatului Național de Slalom Paralel.
Automobilul, un Renault Clio modificat cu piese sport, este deja prăfuit după turele de recunoaștere și de încălzire.
Patricia este asaltată cu discuții de complezență și schimburi de experiență cu ceilalți piloți. Un grup aparte al celor care gravitează în jurul ei este cel al părinților care vor să le transmită copiilor lor dragostea pentru mașini. Pentru ei puștoaica este un exemplu de succes, demn de a fi urmat, iar copiii sunt încurajați să o cunoască și să-i vadă mașina.
Sunt relaxat. Știu că îmi va veni și mie rândul în curând. În calitate de reprezentant al sponsorului am statut de VIP, respectiv șansa de a-i fi copilot Patriciei câteva manșe.
La scurtă vreme de la sosire primesc un costum ignifug, cagulă și cască. Nu reușesc însă să fentez birocrația. Trebuie să semnez ceva care în esență spune că nu m-a obligat nimeni să mă urc în mașină. Cu ocazia aceasta îmi dau seama că nu ar strica echipei un stoc mai generos de instrumente de scris Pilot.
Apoi vine partea cu reglarea centurilor în 6 puncte. Mai văzusem ceva asemănător (centuri în 5 puncte) când zburam cu elicoptere militare, însă a fost pentru prima oară când acestea efectiv m-au imobilizat de scaun.
Combinația de schelet metalic din jur și centurile care abia mă lăsau să respir mi-au dau încredere că pot supraviețui oricărui impact.
Nu a durat mult și a venit prima manșă de concurs. Patricia, printre glumele cu arbitrii, era îngrijorată pentru mine.
-Ai mai făcut așa ceva?
-Ești OK?
-Da, dar mi-e foarte cald!
În mașină erau vreo 50 de grade, iar noi purtam costum ignifug, cagulă și cască! Reglarea respirației era esențială și mi-am dat seama că a meritat să urmez cu ani în urmă cursul de scufundări.
Și am pornit. Imobilizat în centuri nu prea vedeam drumul; simțeam însă perfect mașina ambalată la maxim și frânele puse pe virajele scurte.
Nu a durat mult și mașina s-a întors la stand. M-am dezechipat în grabă și am așteptat disciplinat să fiu primit în audiență de Patricia.
Și a venit. Ne-am retras în portbagajul mașinii de suport și am început să-i pun întrebări. Primele, evident, au fost despre activitatea ei competițională, pe care am acoperit-o într-un material separat.
Apoi am început să insist cu întrebări despre omul Patricia.
Alex Codreanu (A.C.): Mi s-a părut foarte profi invitația ta? Te ajută cineva cu marketingul sau te ocupi singură de marketingul tău?
Patricia Sîrbu-Mărculeț (P.S.M.): Nu, mă ocup singură din 2019, de când am început să concurez.
A.C.: Și sponsorizarea de la Pilot Pen România tot tu ai obținut-o?
P.S.M.: Da, mama știa pe cineva de la Dacris. Așa am ajuns la o întâlnire cu R.P., după care am primit sponsorizarea.
O privesc și mă întreb dacă știe cât de puțini adolescenți de vârsta ei pot face asta. Apoi mă gândesc admirativ la părinții care au avut încredere în ea și au lăsat-o să ia devreme contact cu lumea reală.
A.C.: La ce liceu înveți?
P.S.M.: La Liceul Bilingv Hermann Oberth.
A.C.: În ce clasă ești?
P.S.M.: Trec a XII-a.
A.C.: Și după? Te-ai gândit la ce facultate vrei să dai?
P.S.M.: Da. La Departamentul de Inginerie în Limbi Străine din Politehnica, în germană.
A.C.: Nu te-ai gândit să pleci din țară?
P.S.M.: Nu. Nu pot renunța la curse. Dacă plec nu aș avea bani să îmi susțin activitatea competițională. Întreținerea mașinii, deplasările, totul ar fi mult mai scump și nu mi le-aș permite. Ar însemna să concurez mai rar, iar eu nu vreau asta.
Gândul îmi zboară la sutele de elevi de elită din RO care sunt cu bagajele la ușă pentru studii universitare în afara țării. Niciunul dintre ei însă nu are o carieră dublă (academică și competițională) ca Patricia. Păcat că nu toți au resursele și energia puștoaicei pentru a-și dori să rămână!
A.C.: Cum se împacă școală cu raliul?
P.S.M.: Foarte bine. Raliul mă ajută să fiu mai organizată.
A.C.: Am văzut că te ajută și la memorie. Îți optimizezi timpul cu fiecare manșă pentru că ții minte toate virajele.
Nu zice nimic, dar zâmbește aprobator.
După experiența copilotului îi înțeleg mai bine activitatea. Nu pot însă pricepe însă cum poți rămâne într-o stare de concentrare care dilată secunda la peste 50 de grade Celsius.
A.C.: În ce constă antrenamentul tău?
P.S.M.: Fac forță. Brațe. Cam 1 oră. Nu e simplu să stăpânești mașina mult timp. Mai alerg.
Ciulesc urechile. Alergatul ăsta trebuie să fie legat de gestionarea căldurii.
A.C.: Cât alergi?
P.S.M.: 10 kilometri zilnic.
A.C.: În cât timp?
P.S.M.: Încerc să-i țin sub 1 oră.
Astea sunt secretele ei: concentrarea, memoria și anduranța în regim de efort. Și, evident, pasiunea pentru viteză. În spatele succesului stau multe sacrificii personale și materiale. Însă totul este gestionabil datorită dragostei pentru mașini.
Patricia este unul dintre mulții copii talentați care au reușit prin proăriile eforturi să ajungă la performanțe improbabile. Pilot Pen România este mândru să-i rămână alături și anul acesta în activitatea competițională!
