Listă completă de rechizite pentru clasa 1

Home/Recomandări, Uncategorized/Listă completă de rechizite pentru clasa 1

Se apropie al doilea an când copilul tău merge la școală și ai crede că lucrurile devin mai simple în ceea ce privește stabilirea unei liste complete de rechizite necesare pentru clasa 1. Magazinele deja sunt pline de fel și fel de rechizite școlare atractive, iar copilul tău devine din ce în ce mai nerăbdător să își revadă învățătorul și colegii.

Clasa 1 este un moment extrem de important, atât pentru tine, ca și părinte, cât și pentru copilul tău, iar noi știm câte emoții se învârt în jurul acestui eveniment. Dacris nu este doar un furnizor de papetărie, ci un partener care oferă soluții și servicii integrate pentru toate spațiile, inclusiv pentru orele de la clasă.

Pentru că vrem să îți facem alegerea rechizitelor cât mai ușoară, în următoarele rânduri îți vom prezenta o listă completă de rechizite pentru clasa 1 pe care o poți adapta ușor la nevoile copilului tău și la cerințele învățătorului, precum și importanța alegerii unor rechizite de calitate.

Primul an de școală. Importanța alegerii rechizitelor din clasa 1

Clasa 1 reprezintă o etapă esențială în viață școlară a oricărui copil deoarece pune bazele în dobândirea succesului școlar. În clasa 1, elevii învață importanța unui program fix și dobândesc cunoștințe și abilități sociale și cognitive. 

Elevii sunt învățați să se adapteze la un program fix și la o curiculă școlară potrivită vârstei lor. Încă din clasa 0, ei deprind cunoștințe de bază în ceea ce privește comunicarea și creativitatea. Clasa 1 are rolul de a consolida aceste cunoștințe prin:

  • Existența unui program fix;
  • Concentrarea la ore;
  • Realizarea de teme zilnice cu un termen fix.

Activitățile școlare din clasa 1 se realizează, în mare parte, prin joc, stimulând creativitatea și comportamentul de învățare al copiilor, dar și prin comunicare, stimulând exprimarea opiniei. Rechizitele școlare au un rol important în dobândirea acestor cunoștințe. 

Spre deosebire de clasa 0, în clasa 1, accentul se pune mai mult pe scris. Nu se mai folosesc atât de mult plastilină sau culorile, cele mai importante rechizite fiind instrumentele de scris și caietele. Folosind penarul echipat cu Fineliner Pilot Frixion cu 12 culori atractive, micuțul tău va învăța să scrie prin joacă și culoare.

Iată câteva exemple de rechizite școlare necesare care se pot folosi la ore:

De exemplu, la disciplina Comunicare în limba română se pot folosi caiete pentru scriere și ortografie și textmarkere și finelinere pentru a parcurge mai ușor lectura unui text.

La disciplina Arte vizuale și abilități practice, în cadrul căreia se îmbină desenul cu lucrul manual, se pot folosi numeroase rechizite școlare pentru stimularea creativității, precum hârtia creponată, creioanele și cariocile.

litere autoadezive Dacris

Literele autoadezive de la Dacris stimulează procesul de învățare prin joacă cu litere frumos colorate.

Diferite tipuri de rechizite necesare pentru clasa 1

Necesarul de rechizite școlare pentru clasa 1 va fi comunicat, cel mai probabil, de doamna învățătoare la prima ședință cu părinții.

Însă având în vedere cât de aglomerate sunt magazinele la început de an școlar, știm cât de important este să fii pregătit din timp și să ai o listă de rechizite cu care să-ți faci cumpărăturile.

Mai jos găsești o lista completă cu rechizitele necesare pentru clasa 1:

Instrumente de scris

Instrumentele de scris sunt probabil cele mai importante rechizite școlare deoarece, cu ajutorul lor, elevul învață să scrie corect și frumos. Alegerea unui stilou de calitate formează mâna mai bine și contribuie la deprinderea unui scris lizibil.

Recomandarea Dacris: Stilou Pilot V-Pen Erasable este o alegere excelentă deoarece nu are nevoie de rezerve universale, astfel ca un copil de 7 ani să nu se murdărească cu cerneală atunci când schimbă rezervele.

Dacris stilou Pilor V-Pen

Caiete de diferite tipuri și dimensiuni

Caietele sunt și ele rechizite școlare esențiale pentru clasa 1. Caietele trebuie să aibă coperți colorate și atractive pentru copii, dar și foi de calitate, astfel încât cerneala să nu se împrăștie.

  • 3 caiete matematică (unul de clasă, unul de teme și unul pentru teste)
  • 3 caiete tip I (unul de clasă, unul de teme și unul pentru teste)
  • 2 caiete foaie velină A5
  • 2 caiete dictando A5
  • 1 bloc desen A4

Recomandarea Dacris: Îndeamnă-l pe copilul tău să-și imortalizeze emoțiile și bucuriile din clasa 1 prin păstrarea unui jurnal de elev. Alege caietul Notte Trend.

caiet Notte Trend

 

Coperți pentru caiete și manuale școlare

Fiecare caiet și manual școlar trebuie să aibă copertă și etichetă școlară cu numele, prenumele și clasa elevului. Coperțile sunt importante atât pentru învățător, că să știe cui aparține fiecare caiet atunci când corectează temele, dar și pentru o mai bună păstrare a caietelor pe termen lung.

  • Copertă caiet A5 – 10 buc
  • Copertă carte – 4 buc
  • Copertă bloc de desen A4 – 1 buc
  • Copertă carnet elev – 1  buc
  • Etichete școlare 

Recomandarea Dacris: Alege setul Notițe adezive film Info Notes pentru o mai bună organizare a caietelor copilului tău, dar și pentru a le face cât mai atractive.

Dacris notite adezive

Plastilină și modelaj 

În cadrul orelor de Arte vizuale și abilități practice, elevii vor avea nevoie de plastilină în cât mai multe culori, ușor maleabilă, dar și de o planșetă pentru modelat plastilina.

  • Plastilină  
  • Planșetă pentru modelat plastilină

Recomandarea Dacris: Pentru a stimula creativitatea copilului tău, optează pentru Plastilină culori asortate Toy Color. Acest set conține plastilină în 6 culori vii, este reutilizabilă și nu se usucă.

plastilina culori asortate

Pictură

Pe lângă plastilină, elevii de clasa 1 vor avea nevoie și de materiale necesare pentru pictură, precum un bloc de desen cu foaie groasă, acuarele, un set de pensule de diferite grosimi, dar și un pahar pentru spălarea pensulelor și o paletă pentru amestecul culorilor.

Recomandarea Dacris: Pentru a pune în aplicare ce a învățat la clasă, optează pentru Tempera pentru degete Toy Color ca micuțul tău să se simtă un adevărat artist, atât la școală și cât și acasă.

tempera pentru degete

Creativitate

Pentru că multe dintre activitățile desfășurate în clasa 1 se bazează pe joc și creativitate, școlarul va avea nevoie și de diferite rechizite în acest sens, precum hârtie colorată sau creponată și lipici sau aracet pentru a realiza diferite forme.

  • Hârtie colorată (5 culori diferite)
  • Carton color (5 culori diferite)
  • Hârtie creponată (5 culori diferite)
  • Lipici 
  • Aracet 

Recomandarea Dacris: Hârtia creponată 50 x 200 vine în diverse culori vii și este perfectă pentru activitățile de lucru manual sau cele artistice.

Dacris hartie creponata

Creioane colorate și carioci

Nu în ultimul rând, un set de creioane și carioci colorate sunt și ele necesare pentru realizarea diverselor activități creative, cât și pentru o parcurgere mai ușoară a lecturii prin subliniere.

  • Creioane colorate  
  • Set carioci

Recomandarea Dacris: Alege setul Creioane colorate Toy Color cu 24 culori pentru a îi oferi copilului tău mână liberă în exprimarea creativității.

set creioane colorate

Mape și folii protecție

La fel ca și în cazul coperților pentru caiete și manuale școlare, este necesar să cumperi pentru școlarul tău și mape și folii de protecție pentru toate materialele pe care le va folosi la clasa.

  • Dosare plastic 
  • Folii protecție
  • Mapă cu capsă 

Recomandarea Dacris: Mapa plastic transparentă cu capsă A5 este alegerea potrivită pentru a te asigura că micuțul tău își ține toate materialele pentru clasă într-un mod organizat, la care să aibă acces ușor.

mapa plastic transparenta

Alte rechizite necesare pentru clasa 1

Pe lângă toate rechizitele școlare menționate anterior, copilul tău va avea nevoie și de un set de bețișoare pentru numărat folosit la ora de matematică, dar și de un penar din material rigid, cu mai multe compartimente, în care să își țină instrumentele de scris și de un ghiozdan cu o dimensiune și capacitate de depozitare suficient de mare.

  • 1 set bețișoare pentru numărat
  • Ghiozdan
  • Penar 

Recomandarea Dacris: Ghiozdanul este probabil produsul de care copilul tău va fi cel mai încântat, așa că fă o alegere cât mai colorată pentru a îi stimula entuziasmul. Alege rucsacul Madpax Blok Full Artipacks Heart 2 Heart!

Dacris rucsac

Sfaturi pentru părinți – cum să alegi rechizitele potrivite pentru copilul tău

Acum că știi care sunt rechizitele școlare necesare pentru clasa 1, îți vom prezenta o ultimă listă de sfaturi pe care să le iei în considerare pentru a te asigura că alegi rechizitele potrivite pentru copilul tău.

Este important să ai o lista clară cu rechizitele necesare pentru clasa 1, coroborată cu cerințele învățătorului. O listă completă cu rechizitele pentru clasa 1, dar și stabilirea unui buget aproximativ te vor ajuta să economisești bani și timp.

Alege rechizite de calitate care pot fi reutilizate pentru o mai bună gestiune a economiilor. Optează pentru rechizite școlare de calitate pentru a te asigura că rezistă cât mai mult timp. De exemplu, poți opta pentru un pix creion, căruia îi vei schimba mina atunci când se consumă.

Optează pentru cumpărăturile online. Nu în ultimul rând, îți recomandăm să alegi cumpărăturile online pentru că este mult mai convenabil. Pe lângă o varietate mult mai mare față de magazinele fizice, poți beneficia de reduceri considerabile. Mai mult decât atât, este rapid și comod, nefiind condiționat de o anumită oră pentru a-ți face cumpărăturile.

Descoperă produsele pentru școală pe site-ul Dacris și alege cele mai potrivite rechizite, atât de necesare școlarului tău!