Unde întâmpini 2017? Top 5 destinații din România.

Home/Stiri/Unde întâmpini 2017? Top 5 destinații din România.

Noul An se apropie cu pași repezi și… ești dator să-l primești cum se cuvine. În cazul în care nu vrei să petreci noaptea dintre ani acasă cu familia, printre sărmăluțe și cozonaci, hotelurile și pensiunile de la munte vin cu oferte care mai de care mai atractive.

Toate sunt la fel de tentante și îți este greu să alegi. Trebuie să ai în vedere prețul, calitatea serviciilor, masa dintre ani și distracția.

Ne-am gândit să-ți venim în ajutor și să îți oferim ideile noastre despre cele mai indicate destinații din România pentru noaptea dintre ani.

Maramureș

„Tradiție străveche românească” sunt cuvintele care îl definesc cel mai bine. Cu siguranță ai auzit că zona aceasta este pur și simplu „de poveste”.

Oferta turistică a Maramureșului este foarte bogată, de la sporturi extreme până la turism cultural. Nu lipsesc mâncărurile tradiționale, specifice zonei, declarate ca fiind cele mai gustoase din țară.

Maramureșul este destinatia lucrurilor simple. Dacă iubești tradițiile, cultura și peisajele de poveste, atunci trebuie să îl pui pe listă!

Brașov

Unul dintre cele mai frumoase orașe ale României și reședința de județ, Brașov a valorificat foarte bine istoria ultimelor secole. Atracții turistice ca Poarta Schei, Strada Sforii, Biserica Neagră sau Piața Sfatului se regăsesc, pe bună dreptate, în toate pliantele turistice, inclusiv în cele din străinătate, și în comentariile turiștilor veniți de afară.

Peisajele răpitoare, căldura localnicilor și mâncărurile ungurești sunt elementele pentru care Brașovul este cunoscut drept cel mai frumos oraș din Transilvania și, poate, din România!

Poiana Brașov

Dacă am descris Brașovul ca fiind cel mai frumos oraș din centrul tării, Poiana Brașov i se aseamănă. Este una dintre cele mai cunoscute stațiuni montane, în special pentru pârtiile numeroase de care dispune, peisajele înconjurătoare și ofertele turistice atractive.

Sighișoara

Sighișoara a fost o forță militară și politică între secolele 14-16, iar locuitorii au avut grijă ca popularitatea să îi crească datorită legendei lui Dracula (este orașul în care s-a născut Vlad Țepeș).

În această idee, în fiecare an se organizează Festivalul Medieval, unde lumea se costumează exact ca în secolele trecute. Orașul are un aer străvechi, iar noaptea de Anul Nou va fi spectaculoasă pe străzile înguste ale acestui fermecător burg!

Bran

Branul este cel mai mediatizat loc din România, datorită castelului Bran, pe care Vlad Țepeș (Dracula) este posibil să-l fi vizitat. Este personajul care i-a servit drept sursă de inspirație autorului irlandez Abraham „Bram” Stoker pentru faimosul său roman gotic horror, Dracula.

Zona Branului are cea mai mare populație turistică din țară (cu excepția litoralului) și, evident, nu duce lipsă de locuri de distracție, restaurante sau pub-uri care mai de care. Cu siguranță este interesant să îți petreci Revelionul printre colți și ochi roșii, nu? 😀

Sursa foto: http://romaniatourism.com/; http://www.booking.com/; http://zidezi.ro/; http://www.historia.ro/

Vizitează-ne și pe:

By |21 decembrie|Stiri|0 Comments

Leave A Comment