Pare greu de crezut, dar este adevărat! Și nu este (doar) concluzia unor cercetători în urma unor studiilor superficiale, ci și a unui număr mare de psihologi care susțin că implicarea în activități care nu au legătură cu jobul duc la o îmbunătățire a stării de bine.
Iar filosoful Bertrand Russel susține, în bestseller-ul său “În căutarea fericirii”, că hobby-urile reprezintă chiar un motiv al fericirii, alături de afecțiune, familie, apropiați și altele la fel de importante. Fericirea, spune el, este o stare care se cucerește. Ca să ajungi acolo, trebuie să lași deoparte plictisul și altele asemenea și să te orientezi către stări și activități plăcute și constructive.
Dacă am admis că hobbyurile ne fac mai fericiți, trebuie să fim de acord că acestea ne fac și mai eficienți la birou. Explicația pare destul de simplă: după orele petrecute la birou, avem nevoie să ne eliberăm mintea de toate grijile sau informațiile inutile pe care le-am “adunat” peste zi. Si cea mai bună metodă de eliberare este să ne ocupăm mintea cu ceva care ne place și ne relaxează în același timp.
Nu-ți mai găsi scuze legate de timp! Dacă îți dorești cu adevărat, vei vedea ca nu e greu să găsești două ore pentru o activitate care ți-ar face atât de mult bine!
Poate că sportul este ceea ce ai nevoie. Recomandată dimineața, mișcarea ne ajută într-o mie de feluri și le știi și tu. Ia-ți o geantă de sport, un echipament și curaj! Fie că alegi un sport de echipă sau un antrenament la sală, important este să te miști.
Dacă ești genul mai “cuminte”, alege activități creative, de interior, cum ar fi modelajul, pictura pe lemn și pe sticlă, sculptura, traforajul și alte activități DIY. Cu seturile Fantazer te vei relaxa și îți vei odihni într-un mod extrem de plăcut mintea.
Cei mici vor fi extrem de bucuroși dacă le vei dărui lor “rezultatul” muncii tale: o pictură pe sticlă, în nisip sau pe lemn sau un animal de pluș unic, făcut de tine.
Iar dacă vrei să retrăiești orele de desen din copilărie sau te întrebi cât talent (mai) ai la pictura, comandă-ți numaidecât un set de acuarele și niște pensule și apucă-te de treabă!
Indiferent ce hobby îți găsești, important e să nu renunți după prima ședință.
Vei vedea cum, chiar începând cu a doua zi, te vei întoarce la birou cu o minte fresh, cu bateriile încărcate, gata de acțiune! 🙂
Leave A Comment