Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

Home/Companie, Uncategorized/Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

Dan Fați, CEO-ul și co-fondatorul Dacris, a fost inclus de OPI în clasamentul celor mai influenți lideri de business din zona de office supplies, la nivel mondial. Este singurul om de business din România prezent în acest top.

Dan Fați apare în clasamentul celor mai importanți CEO din zona de office supplies alături de oameni de business din Australia, Statele Unite ale Americii, Mexic, Africa de Sud, Japonia, Singapore și numeroase țări europene.

Este o onoare să fiu nominalizat alături de oameni de business atât de valoroși din lume. Noi nu am lucrat niciodată pentru premii sau recunoașteri, iar faptul că primim astfel de confirmări de la mediul internațional de business nu face decât să ne bucure. Sunt foarte bucuros și mândru să primesc aceasta distincție, acum, la finalul unui an foarte interesant, cu mult de muncă. Răbdarea ne-a fost pusă la încercare de multe ori, dar suntem consistenți în viziunea noastră de business. Deși greu, drumul devine mai suportabil atunci când știi unde te îndrepți. Și am marele noroc să am alături de mine, ca parteneri de traseu, oameni foarte bine pregătiți și mereu deschiși să treacă la nivelul următor. E o bucurie și o onoare să merg alături de ei pe drumul în care construim viitorul companiei noastre. Sunt optimist și abia așteptăm să ne punem în aplicare planurile pentru 2022”, ne-a spus, vizibil emoționat, Dan Fați.

Dan Fați, CEO-co-fondator Dacris

 

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris 

Este pentru a doua oară în acest an pentru CEO-ul și co-fondatorul Dacris, când primește o distincție foarte importantă. În martie, Dan Fați a fost desemnat ”Professional of the Year” la Gala ”European Office Products Awards” (EOPA),  cea mai importantă distincție pentru piața europeană de produse și servicii pentru birouri. OPI este cea mai mare rețea globală de informații, studii de piață și analize din domeniul office supplies, înființată în 1991.

2021 este un an foarte important pentru companie. În august, Dacris a devenit și membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite, o rețea internațională de peste 13.000 de companii și 3.000 de participanți non business din peste 130 de țări, care se angajează să construiască împreună un viitor durabil.

Despre Dacris

Dacris este prezentă pe piața românească din anul 1994 și distribuie branduri precum Pilot, Double A, Casio, Notte, Tarifold, Fellows, Bi-Silque, Toy Color, 3M, Tork, Diversey, Esselte, Rapesco, HP, Canon, Lenovo, Logitech, Dyson, Phillips, Apple, Samsung, Plano, Skag, Emstar, Freecolor, Sanify, CEP, Illy, Tchibo etc. Produsele Dacris ajung în zeci de mii de companii din România. Ele pot fi achiziționate și din librării, marile lanțuri de supermarketuri și hipermarketuri și prin distribuitori specializați. Compania are peste 250 de angajați în București, Constanța, Timișoara, Ploiești, Cluj-Napoca, Sibiu și Brașov, Iași, Bacău, Craiova și un portofoliu activ de peste 5.000 de clienți.