Board games. Și adulții se joacă.

Home/Stiri/Board games. Și adulții se joacă.

O seară în care ai vrea să socializezi, dar și să să stai liniștit, acasă. Un week-end cu prietenii la munte. O zi liberă în care vrei să-ți testezi competitivitatea. Toate contextele sunt potrivite pentru jocurile de societate. Nu te gândi la întâlnirile plictisitoare ale bunicilor tăi care jucau Canastă și nici la jocurile simple pentru copii de tipul “Nu te supăra, frate!”. Există o mulțime de board games numai bune pentru câteva ore reușite alături de prieteni sau familie.

Board games-urile te ajută să te relaxezi, să cunoști mai bine oamenii cu care joci, să te distrezi, dar și să-ți pui la încercare logica, puterea de negociere, răbdarea sau alte abilități, în funcție de cerințele jocului ales.

Cu siguranță ai auzit de Scrabble și Monoply. Astăzi vrem să-ți povestim mai multe despre jocuri mai noi, care au din ce în ce mai mare succes.

1. Coloniștii din Catan. Scopul jocului este să obții și să-ți menții puterea pe Insula Catan cu ajutorul tehnicilor de negociere, previziune. Este un joc de strategie, care ține foarte puțin de noroc și mai mult de tactică și inteligență. Pentru a construi drumuri, așezări și orase, vei folosi combinații de resurse – grâu, lână, minereu, caramidă și lemn, în loc de bani. Sigur nu te vei plictisi, nici un joc nu seamănă cu un altul și la fiecare vei descoperi lucruri noi despre tine, despre cei cu care joci, despre felul în care gândiți. În varianta clasică, jocul are 4 jucători și durează 90 de minute. C

2. Dixit. Un joc diferit de orice joc pe care l-ai încercat până acum, pentru că pune accent doar pe imaginație și cultură generală. La fiecare tură, unul dintre jucători este povestitorul. El alege una dintre cele 6 imagini din mâna sa și, inspirat de aceasta, va spune o propoziție (fără a arăta cartea celorlalți jucători). Ceilalti jucatori aleg dintre 6 cele cărți din mâna lor pe cea care se potrivește cel mai bine cu propoziția spusă de povestitor și îi dau această carte fără ca ceilalți să vadă cartea. Povestitorul amestecă apoi cartea sa cu cărtile primite și le arată pe toate tuturor celorlalti care trebuie acum să își dea seama care carte era de la început în mâna povestitorului. Jocul se termină cand se termina cartile din teanc si castigator este cel cu cele mai multe puncte. Pare puțin complicat, însă este super-distractiv!

3. Dacă îți place pokerul, sigur te vei apuca și de Yams/ Yahtzee. Este un joc de noroc, distractiv, care se învață ușor. Pokerul cu 5 zaruri nu necesită abilități extraordinare și poate fi jucat după cină, alături de un pahar de vin. Scopul este să aduni cât mai multe puncte, din cât mai multe combinații (quinta, full, careu etc).

4. Urzeala Tronurilor este un joc bazat pe romanele celebre scrise de George R. R. Martin. Pot participa între 3 și 6 jucători, iar fiecare controlează una dintre cele 6 mari Case cu scopul de a domina teritoriile din Westeros. Este un joc de strategie, care implică mobilizare de armate, teritorii cucerite, formare de alianțe etc. Dacă ești fan Urzeala Tronurilor, sigur îți va plăcea și jocul.

5. Blokus este un joc logic care durează maximum 20 de minute și se învață repede. Fiecare jucator trebuie să își construiască pe o tablă pătrată propriul zid, folosind toate piesele. Dacă joci cu cineva care e ofensiv și îți blochează toate căile de acces, situația poate deveni chiar tensionantă. Te sfătuim să nu te cerți cu nimeni! Succes!

By |13 noiembrie|Stiri|0 Comments

Leave A Comment