Anul acesta e altfel, însă acest lucru nu înseamnă că nu ne putem bucura din plin de magia sărbătorilor. Nouă întotdeauna ne-a plăcut să dăruim (dar și să primim, recunoaștem :D), așa că ne-am gândit la cele mai ingenioase daruri de trimis online – mai ales dacă ai o presimțire că Moșul are atât de multe cereri, că nu mai poate ajunge la timp sub bradul celor dragi.
- Cărți în format electronic – dacă îți știi prietenul sau colegul devorator de pagini, cu siguranță mergi la sigur cu un astfel de cadou. Mai rămâne să afli doar ce tip de literatură preferă!
- Bilet la concert online – mulți cântăreți își mută concertele online. Îi cunoști artiștii preferați colegului/prietenului tău? Vezi când e următorul concert și ia-i bilet!
- Acces la conferință/summit/webinar – dacă cel căruia vrei să-i faci un dar deosebit e fan al conferințelor din domeniul său, fă puțin research și află ce se întâmplă în primul trimestru al anului următor. Poate găsești ceea ce i se potrivește și profiți și de un Early Bird!
- Abonament la un ziar/o revistă – Cu toții avem pasiuni și destul de rar investim în ele așa cum ar trebui. E pasionat de călătorie? De afaceri? De marketing? Caută publicații prestigioase și fă-i cadou un abonament pe un an!
- Un curs online simplu sau de la o universitate de prestigiu – Știi că prietenul/colegul tău vrea să se perfecționeze în domeniu său sau într-un altul? Ia-i un curs online sau, dacă vrei să mergi și mai departe, caută cursurile online oferite de marile universități ale lumii!
- Jocuri – Ai aproape un împătimit al jocurilor? „Și, tu ce te joci?” – poți începe o discuție ca să îți dai seama cum l-ai putea surprinde, dar și ce jocuri (încă) nu are!
- Programe soft – Știi că e pasionat de vreun program anume? Indiferent dacă e vorba de programe de editare foto, audio sau video, social media sau călătorii, oferă-i varianta premium!
- Portret/caricatura – Astăzi, mulți caricaturiști și portretiști lucrează online și desenează, pe hârtie sau electronic, având ca model o fotografie. Apoi, o vei primi tot online, iar Moș Crăciun va veni pe e-mail! 🙂
- Voucher la un magazin online – Dacă prietenul/colegul tău e mai complicat de descifrat, cel mai bine îi faci cadou un voucher – indiferent dacă e la o librărie online, magazin de electronice, haine sau altceva. Astfel, își va putea alege tot ce-și va dori! Noi îți propunem un voucher la Dacris ca să-și poată lua tot ce are nevoie pentru casă, pasiuni sau #BiroulDeAcasă!
- e-cards – Felicitările electronice vor rămâne mereu cea mai ieftină și simpatică modalitate de a aduce un zâmbet celor apropiați. Sunt multe aplicații și site-uri unde îți poți personaliza urările, ba chiar poți genera și video-uri cu chipul prietenilor și colegilor!
Dar încă ai timp!
Curierii sunt în această perioadă spiridușii Moșului! Hai pe dacris.net și alege un cadou fermecător pentru oricine, indiferent de pasiuni: un Rucsac Nava pentru școală, birou sau deplasări, un purificator de aer pentru o casă curată și igienizată sau un stilou deosebit pentru oamenii care contează. Iar dacă cel cuminte este prichindel, îți recomandăm să-i spui Moșului să-i aducă seturi pentru multă creativitate!
Comandă-le chiar acum și trece la adresa de livrare pe cea a prietenului/colegului tău! Va avea o adevărată surpriză de la Moșul!