Atunci când auzi cuvântul „lider”, prima dată te gândești probabil la acel conducător de trupe din antichitate a cărui deviză era cu siguranță „împreună în moarte sau victorie!”.
Tu te vezi așa? Ești un lider? Cum poți să devii un lider adevărat? Ai vrea să fii? Prea multe întrebări?
Ei bine, dacă ești un antreprenor sau ai o poziție de coordonare, atunci vrei sau îți doresti să fii unul dintre aceia care au schimbat lumea cu idei revoluționare și să spargi mitul-clișeu „te naști lider sau nu”, pentru că da, este doar un mit!
Îți spunem noi că poți și mai ales cum poți. Se notează și se învață ușor. Atenție, nu este o rețetă, ci… floare la ureche!
1. Abilități de comunicare și capacitate de motivare
Echipa ta joacă rolul cel mai important în tot procesul. Contează foarte mult pentru tine și chiar mai mult pentru ei să vă apropiați, astfel încât să nu aveți o comunicare defectuoasă, ci dimpotrivă, una excelentă. Recunoaște-le meritele lucrărilor reușite.
Se numește „motivare”.
2. Răbdare… ordinele directe, date în stil militar, conduc la animozitate. Este important să nu uiți diferența dintre „armată” și „echipă”.
Poate imaginea ta despre un lider este a aceluia care dă ordine? Nu te înșeli neapărat, există și aceștia. Dar sunt lideri?
Imaginea socială se creează de-a lungul timpului și, dacă îți place unde ai ajuns, atunci trebuie să o păstrezi, iar acest lucru este valabil și pentru „coechipierii” tăi. Este nevoie de acceptare, indulgență și politețe pentru ca echipa să îți recunoască leadership-ul.
În concluzie, pune întrebări înainte de a da ordine directe.
3. Simțul umorului
Cui nu-i place un lider fun? Glumește, este gratis! În felul acesta, nu vor regreta alegerea jobului și, în plus, ai parte de beneficii: respect, stimă și eficiență. În alte cuvinte, vor munci de drag cu și pentru tine. 🙂
4. Creativitate
Ține minte, orice idee este bună! Un brainstorming împreună cu echipa este necesar. Puneți toate ideile laolaltă și vor ieși lucruri minunate.
5. Modestie, empatie, sinceritate
Toate cele trei sunt must-have. Fii modest, empatic și mai ales, sincer! În felul acesta, colegii se vor deschide mai mult către tine, iar cooperarea va fi cea mai bună.
Așadar, știi ce te face un lider: calități și abilități pe care le avem cu toții. Contează doar să pui aceste lucruri în aplicare!
Și nu uita: un lider conduce exemplar, nu titular. 😉
Sursa foto: linkedin.com
Vizitează-ne și pe:
Leave A Comment