Liar liar, pants on fire!
Chiar dacă suntem cu toții conștiinciosi și conștienți că dacă lipsim de la serviciu nu facem decât să adunăm email-uri care necesită răspunsuri sau grămada de acte devine din ce în ce mai mare, se întâmplă ca în unele zile să nu fim întotdeauna disponibili.
Cu toții am trecut prin asta. Îți suni șeful/șefa, îi spui că te simți rău, dar în adâncul sufletului știi că nu te crede. Până și tu nu crezi!
Mai rău, daca ai mințit și acesta descoperă, încrederea o să fie aproape inexistentă.
Oamenii sunt foarte creativi, asta știm deja. Inundarea casei, animalul de companie la veterinar sau motivele de sănătate sunt deja scuze clasice, dar mai rar auzi scuze care te lasă fără cuvinte.
Vrei să auzi care sunt cele mai neinspirate dintre ele? Ei bine, să ne distrăm puțin într-o zi obișnuită la serviciu. 🙂
1. Îmi pierd locul de parcare
Pe lângă faptul ca este un motiv incredibil de a lipsi de la serviciu, acest alibi NU este relevant pentru a lipsi o zi de la serviciu. Exista și alte locuri de parcare, nu? Poate că cine știe, seara vei parca exact pe același loc de parcare sau mai bine! Ce s-a întâmplat cu optimismul?
2. M-au stresat ai mei
De acord. Știintific, stresul este boala secolului XXI, iar familia este pe primul loc în viața fiecăruia dintre noi și uneori pot fi un pic cicălitori. Bine… mai mult!
Dar nu atât încât să lipsești de la serviciu. Pe lângă faptul că este destul de ciudată, scuza aceasta poate fi privită cu slăbiciune.
3. Îmi stă urât părul
Doamnele pot avea scuza aceasta, cu toate că este mai greu de crezut. Dar, această scuză vine din partea unui bărbat! 🙂 Când s-au inversat rolurile!?
4. Nu pot să scot mașina din garaj
Poate în timpul anotimpului rece, când zăpada este de un metru la ușa ta. Dar și atunci există mijloace de transport în comun, nu?
5. Am o urgență
Gradul de însemnătate al scuzei este zero. Ar putea însemna orice, de la un lucru într-adevăr grav până la o programare la manichiură.
Faptul că trebuie să dai explicații în legătură cu lipsa de la job nu te bucură, dar este bine să nu fii atât de vag astfel încât încrederea șefului tău să nu se diminueze.
Amintește-ți, și el a folosit scuze, deci știe! Poate că încă le folosește. 😉
Vizitează-ne și pe:
Leave A Comment