Un caiet cu foaia netedă, un stilou dintre cele mai bune stilouri, dar neapărat cu penița fină și o cană de cafea. De atât de puțin este nevoie pentru un moment de delectare rafinată. Și totuși nu este puțin deloc. Cine își face timp pentru o sesiune de scris în jurnal este din start un om bogat: o dată pentru că rupe din timpul care ne “aleargă” insensibil la nevoile noastre și pentru că se lasă pradă unei îndeletniciri benefice pentru minte și suflet. Cine alege azi să trimită o scrisoare scrisă de mână, scrisă cu un stilou bun, este un om plin de înțelegere și dărnicie: se gândește în primul rând la încântarea imensă pe care destinatarul o are când îi citește cuvintele scrise, dar își face și sieși un dar imens, ducând mai departe cu propria mână o artă în pericolul de a fi uitată.
Sunt zile pline, aglomerate, în care regăsesc liniștea doar după ce deschid unul dintre caietele speciale de scris, îmi aleg un stilou potrivit și încep ritualul așternerii cuvintelor, unul după celălalt, într-un ritm care îmi dă voie să mă aplec asupra formei literelor. De multe ori transcriu câte un paragraf din vreo carte ce sta pe birou, cel mai des deschid volumul lui Marcus Aurelius “Gânduri câtre sine insuși”. Când nu scriu propriile idei am mai multă răbdare să mă dedic caligrafiei, scriu încet, cu atenție mare la formele buclelor și la succesiunea literelor. Aici este nevoie să am toate condițiile bune de scris îndeplinite, inclusiv să folosesc un caiet cu hârtie foarte bună și un stilou care poate să redea liniile fine de care am nevoie, să alunece ușor pe foaie și să se așeze foarte bine în mână, ca să nu obosesc dacă scriu mult.
Există câteva instrumente de scris care răspund foarte bine acestor cerințe: stilouri atent fabricate, cu corpuri bine echilibrate și penițe delicate, unele dintre cele mai bune stilouri. Preferințele mele se îndreaptă foarte clar către stilourile japoneze, din motive cât se poate de evidente. Penițele japoneze oferă o experiență aparte la scris. Se simt și fine, dar și prezente pe hârtie în același timp. Dau răgazul unui caligraf să poată mânui stiloul la o viteză rezonabilă și convenabilă pentru a putea executa toate formele și ornamentele pe care le impune stilul de scris ales.
Când încerci atât de multe modele de stilouri, așa cum fac eu, în momentul în care descoperi o peniță bună montată într-un corp de stilou potrivit, ai un instrument de scris favorit. Iar eu am câteva preferate. Iar printre cele cu valoare sentimentală, am un stilou Pilot Elite vintage primit de la mama mea. Ea il avea de peste 40 de ani si, pentru că îmi știe pasiunea pentru scris, mi l-a făcut cadou. Bineînțeles că am completat colecția și cu varianta modernă, Pilot E95s, cu o peniță extrafină care fură privirea instanteneu și care scrie impecabil. Stiloul cel nou fiind roșu, recunosc că l-am asortat cu o cerneală potrivită. Dar cam așa fac toți pasionații de instrumente de scris, cei care își fac propriul top al celor mai bune stilouri!
Pentru un caligraf, sau pentru oricine își dorește să scrie, trebuie să funcționeze plăcut și mulțumitor combinația dintre hârtia aleasă, stiloul folosit și cerneala cu care scrie. Dacă sunt potrivite toate aceste instrumente și materiale, ajungi să îți dorești să scrii zilnic nu doar pentru plăcerea rezultatului, dar și pentru starea de bine pe care o ai. Este o satisfacție cunoscută doar celor ce scriu atunci când vezi urma colorată și fină cum se zvantă pe hărtie, când foșnești pagina întorcând-o, când auzi zgomotul fin și aproape imperceptibil al unei penițe bune pe hârtie. Culoarea uscată a cernelii mai aduce un plus de încântare, pentru că și aici variantele sunt nelimitate. Unele cerneluri își schimbă ușor nuanța, altele capătă un luciu într-o culoare diferită, la altele pur si simpu poți să ghicești miscările celui care a scris doar văzând liniile mai întunecate de la finalul cuvintelor. Si la acest capitol, fabricanții japonezi au un cuvânt greu de spus, pentru că devine extrem de greu să te hotărăști ce culoare de cerneală să alegi dintre zecile de nuanțe pe care le oferă. Iar compoziția și fluiditatea cernelii sunt la fel de importante precum culoarea atunci când scrii mult și cu atenție la cele mai fine detalii.
Sunt zile, însă, când avem nevoie să scriem rapid, să așternem gânduri fugare, să luăm notițe în viteză. Atunci avem nevoie de un stilou pe care să îl putem folosi de la prima linie, care are mereu penița pregătită și cerneala gata să curgă de la prima atingere pe foaia de hârtie. Stilourile bune pot scrie fără surprize de la prima încercare chiar și după ce le-ai uitat în sertar săptămâni întregi fără să fie utilizate. Și ce impresie plăcută ai când pui din nou stiloul la treabă, după o pauză, și constați că instrumentul favorit este pregătit să noteze cuvintele scrise cu gesturi grăbite.
Apropo de gesturi, stiloul este un instrument foarte potrivit și pentru artiști, și cum aceștia se exprimă într-o manieră spontană, desenatul cu un stilou însemnă ca penița să alunece cu spor, să aibă un flux foarte bun de cerneală, poate chiar să varieze liniile la o ușoară apăsare sau la mișcări mai energice. Pentru astfel de execuții artistice sunt potrivite penițele elastice sau chiar cele flexibile, care pot desena linii de grosimi diferite. Mie, dintre toate stilourile, cel mai mult îmi place să desenez cu Pilot Falcon Elabo cu penița elastică extrafină. Am cumpătat ceva vreme pănă să aleg ce stilou s-ar potrivi pentru grafică, dar am văzut mulți ilustratori folosind modelul acesta și mi-au plăcut foarte mult liniile precise, dar și accentele generoase obținute cu aceeași peniță. Nu mai spun și că penița acesta are o alură inconfundabilă care stârnește admirație.
Când vine vorba de desenat pe hârtii speciale, nu doar pe cele destinate exclusiv scrierii, intervin alte provocări, cum ar fi textura hârtiei. Pentru că o suprafață mai granulată are nevoie de o peniță bine prelucrată și de un flux de cerneală susținut, stilourile din gamele superioare sunt prevăzute cu un alimentator adaptat acestor nevoi, astfel că nu rămâi în “pană de cerneală” doar pentru că hârtia este mai poroasă. Alimentarea constantă cu cerneală este un secret care face din desenul cu stiloul o altă preferință și încă o ocazie de a eperimenta cu nuanțe de cerneală.
Așadar, fie aleg să scriu sau să desenez, pentru mine este tot un ritual. Uneori zăbovesc mai mult până decid ce stilou aleg sau ce culoare de cerneală voi folosi. Și asta doar pentru că în unele zile prefer anumite modele de stilou, sau de peniță. Dar și pentru că simplul gest de a deschide etuiurile cu stilourile speciale îmi sporește nerăbdarea și plăcerea de a mă așeza la birou și a scrie. Frumusețea instrumentelor de scris și calitatea lor aduc o părticică de încântare și de inspirație. Și cum scrisul este pentru mine un act estetic, îmi doresc ca absolut toate elementele să contribuie la acest rezultat, începând cu … stiloul.
Autor articol: Carmen Nistor, artist caligraf, Academia de Caligrafie