Totul a început cu realizarea faptului că aveam să împlinim 25 de ani, un sfert de veac, o vârstă de care suntem foarte mândri. Ne doream ceva unic, specific unei aniversări speciale. La 25 de ani ești un tânăr cu o oarecare experiență de viață, care se uită înapoi nostalgic și privește cu ambiție și speranță către viitor. Suntem millennials și, ca orice millennials, am vrut să facem ceva special, ceva frumos, ceva care să se potrivească vârstei, o experiență. Așa că am pus în scenă o piesă de teatru. Nu a fost cum am sperat, a fost de-a dreptul magnifique și ne-a depășit așteptările.
„Ce poate merge greșit într-o echipă nouă, alcătuită din 4 oameni? Nimic. Sau TOTUL.”
Compania noastră, Dacris, a împlinit 25 de ani, iar modul prin care am decis să aniversăm alături de partenerii de business a fost unul neobișnuit: printr-o piesă de teatru. #Viațalabirou este prima piesă de teatru scrisă special pentru o companie privată din România și a fost unul dintre cele mai frumoase proiecte pe care le-am sponsorizat.
„Ideea mi-a venit în timp ce vorbeam cu Anca și Mara de la On Stage și mă gândeam ce putem face pentru aniversarea a 25 de ani de Dacris. Noi suntem pasionați de teatru și mi s-a părut minunat să susținem o idee care să sprijine și comunitatea artistică din România. M-am bucurat că am putut oferi partenerilor și colegilor noștri o altfel de experiență și să îi transpunem într-o lume similară cu #ViataLaBirou. Pentru că în cele cinci tipologii de personaje din piesă ne putem regăsi cu toții. Pentru noi, 25 de ani este o aniversare importantă, astfel că ne-am decis să o sărbătorim tot anul, peste tot. Așa că #ViațaLaBirou pleacă din toamnă în turneu prin țară, în toate orașele în care avem birouri și reprezentanțe. Vrem să ne bucurăm alături de toți partenerii noștri, pentru că și datorită lor am ajuns la #25 de ani”, a declarat Lidia Fați, co-fondator Dacris.
#ViațaLaBirou este prima activare – piesă de teatru din România, creată special pentru aniversarea noastră și devine cu atât mai specială cu cât a inclus și mai multe premiere. Piesa a fost scrisă de Andreea Georgescu, fondator al agenției de digital Webspire, o scenaristă care nu a mai scris niciodată o piesă de teatru, dar cu experiență în scenariu de serial de comedie și stand up comedy. Andreea lucrează de peste 13 ani în digital marketing, iar de 3 ani face stand-up comedy la New York. „Anul trecut am scris pentru Triplusec, un serial de comedie de la Pro TV, iar când Lidia mi-a propus să scriu scenariul pentru o piesă de teatru, am spus imediat da. E frumos să faci lucruri pentru prima oară, nimic nu se poate compara cu adrenalina și emoția unei astfel de experiențe. Faptul că lucrăm cu Dacris de peste 7 ani, m-a ajutat să înțeleg rapid brieful, iar scrierea piesei a fost destul de ușoară, având în vedere experiența de lucru în sute de echipe ale clienților, în care am avut norocul să regăsesc tipologiile redate în piesă. De fapt, asta e și frumos la piesa asta: e despre modul de interacțiune al unei echipe obișnuite, aflate în mijlocul unui deadline foarte strâns. E și amuzant, normal, că doar nu suntem triști, dar și un pic zguduitor, mai ales că am fost toți acolo, în situația asta și suntem chiar acum, când scriu acest text ☺”, a spus Andreea.
Regia a fost asigurată de Letiția Roșculeț, un regizor de film și televiziune, aflată și ea la o premieră: nu a mai regizat niciodată o piesă de teatru. „Am considerat o provocare să fac teatru, mai ales că pe toți cei pe care i-am întrebat, mi-au spus că este foarte greu și foarte diferit față de film. Cât de diferit să fie? Așa că am spus da, pentru că mie îmi plac provocările. ☺ M-am gândit la spectacol ca la un performance, pentru care ai nevoie de creativitate și umor, și am sesizat că le avem din plin. Când toți oamenii implicați au încredere în tine este senzațional pentru că te poți manifesta artistic. Ceea ce s-a și întâmplat. Ne-am distrat foarte tare și sper să se distreze și oamenii când vor veni să îl vadă”, a declarat Letiția.
Experiența regizorală a Letiției Roșculeț și umorul pragmatic și sec al Andreei Georgescu și-au spus cuvântul în piesa în care Oana Pellea are un rol inedit și extrem de amuzant, ca investitoare într-un start-up.
Acțiunea piesei se desfășoară pe parcursul a 90 de minute într-o companie de software care dezvoltă o aplicație revoluționară, care ar trebui să schimbe lumea. Membrii echipei sunt însă puși în fața unei situații dificile, situație în care vă regăsiți cu toții: deadline-ul foarte strâns și stresul care apare din cauza acestuia, într-o echipă de lucru disfuncțională. Echipa este alcătuită din George (rol interpretat de Paul Diaconescu în prima reprezentație și George Piștereanu în a doua), Mișu (Theodora Stanciu), Dana (Cristina Casian/Steliana Bălăcianu), Mihai (Lucian Pavel/Eduard Petru Jighirgiu) și investitoarea, Oana Pellea, toți cu personalități și obiceiuri diverse și diferite, dar cu un scop comun: de a-și arăta superioritatea în fața colegilor și modestia în fața șefilor.
Repetițiile au durat două luni, timp în care am descoperit o altă lume. Aveam un scenariu, o echipă de actori și o poveste în care o echipă tânără încearcă să lucreze împreună, impersonând #Viațalabirou. Ei bine, povestea nu a fost departe de adevăr. Actorii nu se cunoșteau între ei, pentru ei, biroul este scena, deci, cumva, personajele au devenit mai mult decât reale și actuale. Am jucat cu toții în această piesă de teatru, de la oamenii Dacris, la scenarist, regizor, oamenii din platou și actori. Am fost o echipă care a trebuit să învețe să se înțeleagă și să conlucreze. Exact ca în piesă. Exact ca în realitate.
Piesa cu distribuție dublă a debutat pe 28 mai, la Teatrul Elisabeta, iar a doua reprezentație a avut loc la Apollo 111, pe 13 iunie. Dacă la premieră au fost peste 350 de spectatori în sală, la a doua reprezentație, sala a permis prezența a doar 130.
#Viațalabirou este o comedie futuristă, adaptată realității de astăzi, în care am integrat elemente moderne, de la conferințe pe Skype și Messenger, la mesaje pe Whatsapp, armonizând practici de Social Media și digital cu arta teatrului. Piesa este una dinamică și extrem de veselă, cu multe momente de dans musical, dar și costume colorate. Anul viitor, piesa va intra în circuitul teatrului independent. Producția piesei a fost realizată de On Stage.
„E întotdeauna provocator să faci lucruri noi, dar producția unei piese de teatru ne-a depășit așteptările. A fost ca într-un carusel, dar datorită oamenilor implicați, am reușit să facem ceva extraordinar. Când am auzit primele râsete în sală, la premieră, am știut că am luat cea mai bună decizie. E minunat să bucuri oamenii și nu cred că exista un mod mai frumos prin care marcăm cea de-a 25-a aniversare a Dacris. Abia așteptăm toamna, să plecăm în turneu cu piesa prin orașele în care avem reprezentanțe. Va fi la fel ca în București: ne vom primi oaspeții cu șampanie și mâncare bună, ca mai apoi să râdem împreună la #ViataLaBirou. Nouă, la Dacris, ne place să oferim experiențe, așa că suntem consecvenți și vrem să îi purtăm în continuare pe cei invitați la aniversarea noastră inedită, printr-o experiență pe care și-o vor aminti toată viața”, a spus Lidia Fați, co-fondator Dacris.
Am pregătit o mulțime de activări și evenimente pe site-ul www.Dacris.net pentru a marca aniversarea noastră specială, dar, mai ales, așteptăm cu nerăbdare turneul prin țară. Suntem foarte fericiți că, după acest turneu, piesa #Viatalabirou va intra în circuitul teatrului independent și va putea fi văzută de către publicul larg, în semn de mulțumire că de 25 de ani ne sunteți alături și ne ajutați să creștem.