A venit momentul ca tu să susţii o prezentare în faţa colegilor. Ai lucrat mult la proiect şi ai încredere în ideile tale. Totuşi, emoţiile au apărut şi te temi că nu vei reuşi să convingi. Câteva soluţii simple te vor ajuta să ai succes!
În primul rând trebuie să ai o structură uşor de reţinut. Astfel, nu vei omite aspecte importante, iar colegii şi şeful vor înţelege exact ce ai de spus. Ca să te asiguri că punctezi ideile centrale, notează-le pe tablă sau pe flipchart. Este dovedit că mintea reţine mai uşor pe cale vizuală. Sistemele de prezentare şi comunicare sunt extrem de utile, pentru că vei putea să realizezi grafice şi diagrame prin care să ilustrezi ideile.
Ai grijă să adopţi un ton prietenos, foloseşte umorul de câte ori este posibil şi nu vorbi prea repede, dar ai grijă să susţii un discurs fluent, fără a lua pauze.
Comunicarea non-verbală este chiar mai importantă decât ceea ce spui, de fapt. Priveşte-ţi audienţa în ochi. Astfel, vei fi convins că le-ai captat interesul. Fii energic, evită să stai pe scaun, fă câţiva paşi şi gesticulează. În plus, ţinuta ta contează mai mult decât crezi– alege haine în care te simţi confortabil, dar respectă stilul office şi ai grijă să ai un aspect plăcut, chiar dacă ai depus zile întregi de muncă pentru a realiza prezentarea.
Cum scapi de emoţii?
Chiar dacă ştii, în teorie, care sunt paşii pentru o prezentare de succes, te temi că te vei pierde complet şi nu vei putea susţine ideile până la capăt. Este bine să aplici nişte tehnici prin care să uiţi de emoţie.
Cu o zi înaintea prezentării propriu-zise, repetă acasă. Recitește structura, calculează cât ar dura să îți expui toate ideile, memorează câteva pasaje care ți se par esențiale.
Înainte de a începe, inspiră adanc, ţine-ţi respiraţia câteva secunde şi expiră. Repetă metoda de liniştire de câteva ori.
Teama de public va dispărea în momentul în care vei interacţiona cu audienţa. Începe cu o întrebare sau cu o glumă, pentru a destinde atmosfera. Te vei simti mai încrezator.
Zâmbeşte! Vei părea mai relaxat, iar colegii și șeful vor ști atunci că eşti sigur pe tine.
Gândeşte-te doar: “Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla?”. Totul este doar în mintea ta: colegii nu vor observa că îţi tremură mâinile, dacă gesticulezi, nimeni nu ştie dacă greşeşti, pentru că nimeni nu îţi cunoaşte prezentarea dinainte. Nu eşti la şcoală, unde prezinţi lecţia, ci vorbeşti despre munca ta, prezinţi ideile proprii, în care ai încredere şi cu care trebuie să îi convingi pe ceilalţi.
Aşa că pregăteşte instrumentele necesare, uită de emoţii şi succes!
Leave A Comment