Prima zi de școală, de Ramona Ilițoi (director de vânzări Dacris)

Home/Oameni/Prima zi de școală, de Ramona Ilițoi (director de vânzări Dacris)

Un penar foarte mare cu de toate. Asta este una dintre amintirile cele mai pregnante pe care le am când mă gândesc la eleva Ramona. Nu am înțeles nici până astăzi de ce mergeam în fiecare zi la școală cu toate creioanele colorate pe care le aveam. Probabil erau foarte importante pentru mine în acea perioadă și un motiv de mândrie. Din ghiozdan nu îmi lipsea nici cel mai bun prieten pe care îl purtam cu mine peste tot, un maimuțoi căruia îi făceam loc în fiecare zi printre cărți, caiete și pachetul de mâncare. Din când în când mai găseam și câte o bucată de cretă în ghiozdan. Coloram împreună cu colegii pe asfalt în pauze și după ore. Nu e de mirare că uniforma mea albastră cu șorțuleț era mereu murdară de praf de cretă.

Știți ce-am observat că lipsește copiilor azi din ghiozdane? Călimara cu cerneală. Noi nu plecam de-acasă fără ea. Pe când eram eu la școală, toate rechizitele erau cam la fel, nu era diversitate ca în zilele noastre. Dar chiar și atunci, găseai moduri în care să te individualizezi. Acum ești tare dacă ai mulți followers pe TikTok, pe-atunci erai ”cineva” dacă aveai ”stilou china”. Mare lucru era și te respectau toți colegii. 🙂 Colegi care țineau legătura live, nu prin mesaje, iar eu aveam grijă să vorbesc cu colega mea de bancă Mihaela non stop. Mai ales în timpul orelor. 🙂 Mai și ascultam, dar mai mult socializam.

Chiar dacă prima zi de școală era întotdeauna plină de emoții, starea de sărbătoare și curiozitatea împletită cu „frica” începerii unei noi etape, au reușit să o transforme într-o zi de care îmi voi aduce aminte mereu cu mare, mare drag. Și chiar uneori mă mai uit în oracolul pe care l-am făcut în gimnaziu și îmi amintesc cât de simplă și frumoasă era viața atunci, când lecțiile, tezele și profesorii erau cele mai mari griji și probleme pe care le aveam.

Mi-e dor să mai fiu în prima zi de școală. Poate că în amintirea noilor începuturi, care îmi plac atât de mult, fac tot posibilul ca în viața mea actuală să includ periodic lucruri pe care să le fac pentru prima dată. Ceea ce îmi permit, cu modestie, să vă recomand tuturor.

Mult succes la noi începuturi!