Ceaiul – ce să bei ca sa lucrezi eficient

Home/Stiri/Ceaiul – ce să bei ca sa lucrezi eficient

sursa foto : pinterest.com

Sunt zile în care oricât ai încerca să dai randament, fie oboseala, fie vremea rece te opresc din a lucra la capacitate maximă. Nu-i nimic, există trucuri pe care le putem folosi pentru a fi eficienţi. O soluţie gustoasă şi la îndemâna oricui este ceaiul. Anumite plante au puteri magice asupra organismului: îl revigorează şi ajută la buna funcţionare a creierului.

Dintre plantele “de la bunica din curte”, foarte bune pentru memorie sunt cătina, și măceşele. Poţi încerca o combinaţie între acestea pentru eficienţă maximă. Nici ceaiul de roiniţă, de anason sau cel de chimen nu sunt de trecut cu vederea. Pe lângă faptul că ne ajută să ţinem minte tot ce avem de făcut la birou, sunt benefice şi pentru a vindeca simptomele de răceală sau durerile de cap.

Ceaiul de ghimbir are proprietăţi antistres, de care cu siguranţă ai nevoie la birou. De asemenea, are efect energizant, care te va ajuta să rezolvi toate sarcinile de serviciu. Întăreşte sistemul imunitar şi luptă cu răceala care nu te lasă să te concentrezi. În plus, gustul uşor picant va fi o desfătare pentru papilele gustative.

Poţi încerca și ceaiul de goji. Aceste fructe, asemănătoare stafidelor, au o concentraţie mare de vitamina A, care ajută la menţinerea acuităţii vizuale. Astfel vei combate efectele nocive ale orelor petrecute cu ochii în ecranul calculatorului. De asemenea, goji conţin vitamina B, care ajută sistemul cardiovascular – creierul va fi oxigenat mai bine. Un truc simplu este să adaugi fructe de goji în oricare dintre ceaiurile pe care le bei, iar apoi vei putea chiar să mănânci fructele hidratate, pentru un plus de nutrienţi.

Ceaiul de salvie este bun alături de gustarea de după- amiază pentru că este eficient în lupta cu oboseala. Ceaiul de mentă stimulează funcţiile celebrale, așa că vei putea fi mai atent la discuţiile cu şefii şi colegii.

Ceaiul negru este în topul băuturilor cu proprietăţi energizante. Elimină toxinele, dar mai are un avantaj: este la fel de eficient precum cafeaua în a ne menţine activi (teina are aceleaşi proprietăţi precum cofeina). Pentru că este bogat în vitamine şi minerale, este perfect pentru a fi băut la birou, mai ales în zilele aglomerate. Este bine să îţi aminteşti să scoţi pliculeţul din cană după trei minute, pentru evita ca ceaiul să devină amar. Iar dacă aroma ceaiului negru simplu nu este tocmai pe gustul tău, poţi alege varianta cu fructe de pădure, de exemplu, pentru un plus de savoare.

Campionul ceaiurilor este  însă ceaiul verde. Preferat pentru că nu are gustul puternic al ceaiului negru, dar acelaşi efect revigorant, cel verde este apreciat pentru că accelerează metabolismul. Dar calitatea lui principală este că menţine mintea activă şi chiar creşte performanţele creierului. Astfel că o cana de ceai verde, simplu sau cu aroma revigorantă de citrice este cheia spre rezultate strălucite la serviciu.

By |18 februarie|Stiri|0 Comments

Leave A Comment