GDPR intră în vigoare din 2018. Cum să te pregătești pentru asta.

Sursa foto: https://www.acronis.com

GDPR sau General Data Protection Regulation este regulamentul prin care Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană intenționează să întărească protecția datelor pentru toate statele membre din Uniunea Europeană.

Regulamentul a fost adoptat la 27 aprilie 2016 și intră în vigoare la 25 mai 2018 în toate statele membre din Uniunea Europeană, după doi ani de tranziție.

Schimbare majoră pentru companii

Pentru companii reprezintă o schimbare majoră. Se schimbă nu doar modul de procesare a datelor, dar și cel de funcționare al companiilor de orice dimensiune.

Conform acestei noi reguli, toate companiile sunt obligate prin lege să își protejeze datele, iar angajații sunt obligați să păstreze datele companiei în care lucrează în mod strict confidențial.

De asemenea, companiile sunt responsabile pentru informațiile care depășesc perimetrul acestora prin intermediul angajaților.

Sancțiuni în cazul nerespectării noului regulament

Ca în cazul oricărei reglementări, nerespectarea acesteia implică anumite sancțiuni. Companiile la care se găsesc nereguli în urma auditului, riscă o amendă de până la 20.000.000 EUR sau până la 4% din cifra de afaceri a anului precedent – oricare dintre acestea este mai mare -, în cazul întreprinderilor.

Soluția – Distrugătoare de documente

Pentru a-ți proteja compania de noile reglementări, distrugătoarele de documente se dovedesc încă odată a fi cea mai bună soluție pentru securizarea informațiilor confidențiale.

Pentru că suntem cu toții în aceeași situație, am creat o campanie denumită chiar GDPR, cu discount-uri la distrugătoarele de documente Fellowes Powershred P-48C, Fellowes 60CS și filtrele de confidențialitate 3M.

Costurile sunt mai mici atunci când distrugerea documentelor se face cu echipamente proprii – o singură investiție comparativ cu un șir lung de plăți la furnizori.

Campania durează până aproape de sfârșitul anului, la 28 decembrie 2017.

Schimbările sunt mari și multe, dar putem începe cu pași mici!

Vizitează-ne și pe:

This entry was posted in Promotii, Stiri. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>